Poezii

Evadare Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol

De am țesut, prin vremuri, un macat Neaoș, curat, cules ca-n sihăstrie, Util, dorit și-aproape căutat de lumea mea, vetustă-n ce-o să fie, Eu tainei ocniță-i făceam, destin, Când mă

Un repetat tablou, Culoare Văzută-n anonim halou, și-n varuri pastelând o zare, în toate-i azi edulcorare, Trăiri sub vremuri trecătoare, ș-alt nou. Să iau din ea, din recea

Rugă Mă-ndreaptă, Doamne, cu a ta putere, Spre oază de Lumină să m-aduni, Dar nu-s în stare, Doamne, nu mi-o cere, Să fiu clarvăzătorul altei lumi! Mă curg dorind, prin

S-a cuprins demult uitării ziua caldă și senină De-a lăsat câte-o fărâmă-n pală urmă de lumină, Noaptea întronând regatul somnului și amorțirii, Numai bolta înstelată e ocean și câmp

De-mi cercetez spre-n urmă sihăstrirea de-am fost ceva, sau însemnam puțin, Mi-am curs șuvoi, ori cătinel menirea ș-am recules-o-n smirnă, nafur, vin, toiag mi-a fost, și lege,

Când migălind în vorbă ghergheful vremii cursă, de peste tot și toate, și toate-s un trecut, poetul veșnicește, din macru-i rimă smulsă, ori spre meschin aprinde al vorbei aspru cnut, și

Sunt doar un sol ce-ar vrea să cearnă Lumina cald-a florii de cireș, Și-n bolta rece-am să despic lucarnă, Să știu că primăvara nu dă greș. Aș vrea, ca lampagiu, să licăr cerul Și cu scântei