x - 0

Avea sticla solara pe buze arsa de cuvinte mult accentuate si puncte ingrosate pe semne de exclamare transformate in i-uri se facea sticla de Murano si-si cimenta exploziile solare pe fereastra termopan din fata biroului ei. asteptare atunci iesea din inertie ca sa joace x-0 cu noaptea x – 0 – x – 0 – x – 0 – x – 0 – x – 0 – x. remiza ii parea mereu altfel se termina doar cu remiza inceputa in coltul din stanga si incheiata la mijloc. Cum sa inchei partida asta odata? m-a intrebat de frica sa nu isi revolte liniile lungimea in patratul din palma sa. m-a incercat o vanitate gustoasa de a-mi impinge unghiile inapoi in carne: Joaca cu ziua, i-am spus. partida…a pierdut-o. uitasem ca ziua aburii nu-si opresc drumul pe termopan caldura nu se bate in caldura nici frigul in frig sa-i crape buzele si sticla ei solara nu putea fi colorata tot de soare iar eu? eu nu sufar de nici o engrama si nu pot fi condamnata de aceea pentru raspunsuri mai putin inteligente.