Punct si de la capat

Construiesti din nou lumea cu nou, prin nou, o lume noua. O construiesti cu mainile mele modeland cu mare grija lutul de ganduri pentru a obtine o sfera perfecta. Ai maturat printr-o suflare praful dintre gene si l-ai lasat sa cada pe asfaltul proaspat. Iti place sa-mi despletesti parul ca sa-nvelesti cu el suflete adormite devreme intr-un intuneric puternic luminat de lumina din noi. Ne-ai lasat iubirea sa pluteasca pe un nor alb; mai bine o uitat pe nori de ploaie, sa ploua pe noi, prin noi, pe altii cu stropi de trairi senine. Vopseai peretii unei case in invidie, in gelozie, caci nu putea fi totul roz. Cu fragmente de texte si fraze fara noima, furate din caietele mele, ai pavat stradutele intortocheate ce duc toate spre acelasi centru. \"Unde se afla centrul?\" te-am intrebat. Ai aratat cu degetul spre pieptul meu. Trebuia sa picuri roua din sudoarea fruntii tale, sa se scalde in ea minti ratacite. Ai aruncat pe cer un soare rosu aprins si un sarut a-ncins asfaltul. Cerneai printr-o sita uriasa catece sa le fredoneze tinerii noaptea, pe strazi, dupa un pahar de vin rosu de rani. Nu doreai sa-mi iei pacatele, insa ti le-am asezat in palme; le-ai pierdut in iarba... Mi-ai promis ca vei ridica, pe o colina, o bisericuta din lemn. Mai ramasese zambetul din ochi, dar ai marturisit ca il pastrezi pentru zile ploioase.