O goană fără umbră

Cobor în turbilion, văd seninul, simt răceala, gândesc pașii, mă apropi în plutire, cuget și ating neîncrezător. Uși de lift simetrice, zăpadă adâncă, cărări parale, piele de gheață sub șunca albă a străzii. Bătrână în palton negru, om ducând pâine feliată în pungă de plastic, maidanez sub Opel Corsa. La etajul 5, un recipient din aluminiu, de lumânare, cade fără sunet în fața mea. Un porumbel șchiop vâslește disperat omătul, în urma se formează sugestii de luntre. Chipurile scufundate în orizontul zilei ard cu forța culorilor tempera, geamurile care se închid aruncă în aerul tăios câteva mii de respirații calculate. Sufletele rămân după indecența sticlei transparente, într-un clocot domol, precum batoanele de fosfor topite în pahare Berzelius.