Credo
Eu cred ca ghimpii petale pot naste, ca sub zapada raze de soare se-ascund ca lacrima un suras poate naste, iar negrul este un alb tremurand. Eu cred ca ura e iubirea completa ca sfintii se
S-a intamplat sa te iubesc
Si ca orice lucru firesc s-a intamplat sa te iubesc cum iarba soarele iubeste, cum marea unda-si daruieste unui strain venit curand - sunt pe pamant un strop de roua leganat in palma-ti
Dumnezeul salvarii
Al meu Dumnezeu al salvarii te chem sa imi fii minune, sa imi fii blestem sa fii acea piatra ce-un regat cladeste, printr-un singur gand o lume naruieste. Sa imi fii iertarea, poarta
Iubiri
Iubiri de hartie ce azi sunt o mie, Iubiri de carton ce repede mor, Iubiri destramate, in ploaie lasate, Iubirile mele - bocet de iele. Iubiri prefacute, rele si mute Iubiri neuitate
Azi nu
Azi nu mai pot sa numar aceiasi tainici fulgi ce ne-ncetat tot cad pe buzele-ti tot dulci. Azi nu mai pot sa-i numar ii las sa cada,mor vor fi la fel ca noi: topiti intr-un decor. Azi nu
Fals
Te-ai răzgândit Si-acum mă vrei? Cum mă privești Cu ochii-acei Care, nu vreme-ndelungată, mă vedeau înmormântată în mii de lacrimi osândite pe un obraz umilite de-ale tale gene lungi –
Cea fara nume
Eu sunt copila fara nume dar striga-ma, nu vei putea in universul fara sunet nu ma chema in viata ta! Traiesc intr-o lume muta fara de nume si de chip unde ma pierd zi dupa zi in nebunescul
El si Ea
Nu mai zaresc nimic desi este aceeasi fereastra, oameni trec nepasatori pe aceeasi strada aceeasi ploaie uda pamantul desi el nu are nevoie de apa. Aceleasi locuri sunt incalzite de razele
Iubesc
Iubesc toti muntii, dar si marea ce imbatata de iubire se clatina unduitor in nemiloasa amintire. Iubesc toti pomii, dar si campul si verdele ce-l insoteste si iarba care, uneori, mii de
Nu te juca cu razele lunii
Prinzi in al tau pumn raze - raze subtiri, raze difane, de acolo cineva ne vede - spui tu suntem picaturi de ploaie aruncate pe un pamant mult prea uscat pentru a ne mai lua in seama si asa
Fărâme de cer in ochii tăi
O noapte-treaga a plans cerul dezgolit de-al sau secret mii si mii au asistat la focul din lumini minunat aparut de nicaieri din el. Si a rugat apoi sa i se redea culoarea pentru ca soarele
La revedere nefericire, bun venit nebunie!
Cine mai poate fi atât de lucid pentru a mai putea scrie Versul? Când mâna tremură, litera nu mai poate fi scrisă, cea de pe urmă literă ce incheia o poveste. Cum să mai scriu următoarea
Stare
Cine mai poate visa, mai poate crede- mi-ai spus. Dar tu? Mai crezi, mai visezi? Cum arata visele tale? Au atata culoare cata au ochii tai? Ai visat vreodata alb-negru? Te-ai speriat, stand mai
Dorintă
Am să tai bucăti de amintiri si-am să le arunc spre Cer, poate o mână de inger va putea reface Intregul. Am să mă rog atunci să schimbe povestea, să schimbe personajele si pe mine. Să nu mai
Fara intrebari
Nu intreba strainii dac-au vazut vreodata, cum fluturii mor tristi, negrul pe zapada, cum frunza se izbeste de pamant...si-o doare cand un glas graieste: viata-i trecatoare. Nu intreba pe
O culoare
Azi am uitat sa ma-mbrac cu rochia preferata si-am lasat-o uitata intr-un dulap inchis ma-mbrac c-un drag parfum si parca sunt in vis, pierduta-n nori de fum in al noptii sacru scrum. Azi am
Fara sfarsit
Ti-s lacrimile tinute sub lacat aurit Nicicand nu vei lasa un muritor sa vada ca si tu poti plange de mult prea mult iubit nu ai sa lasi nicicand o lacrima sa cada. Si sufletul te-ndeamna,
Petala de suflet
Ai scris cu mana unui inger dulci si-otravitoare slove nici El nu stia cum un inger scriind, a-nvatat a muri. Nici tu nu stiai de ce-mi scrii Mi-ai scris despre o roza bolnava ce-nvata murind
Dar de februarie
In tine arde cerul si gheata se topeste In mii de zari, uitata, o viata se izbeste de zidul dat uitarii creat de noi in doi o viata iar dispare ucisa de-amandoi. Si hotarari am luat sa
Matematica iubirii
O socoteala simpla: Unu minus unu se spune ca face zero -tu stii cel mai bine sa demonstrezi teoria ai demonstrat ca zero exista pentru mine, caci pentru tine scaderea are loc la infinit. La
Zgomot de noiembrie
Un noiembrie as mai vrea sa traiesc; un dulce noiembrie spalat in noroi lasat in amintirea atator ploi nu e firesc acest noiembrie copilaresc... Amar in timp,amar in mine, amar in dulcele ce-a
Neviu
Nu vă cunosc, nu știu de voi! Ce sunteți oare pentru mine? Ce ați făcut, ce-ați vrut să faceți, dacă e rău, sau e mai bine? Trăiesc într-o lume naivă a morților – vii ce se plimbă pe
M-am obișnuit cu ce nu a fost
Þipă mâna mea pierdută în cearceafuri aruncate, cea ce nu cunoaște vina unor șoapte spulberate; lasă-ma doar o secundă să mai mângâi un parfum, pe care-l sorbeam din pielea-ți asudată – să
Acasa
Mă-ntorc pierdută în uitare Din ochii tăi plec azi pe jos. Și râd plângând Pe-aripi pe care tu le-ai creat, dar fără folos. Mă-ntorc acasă, unde oare? Cunosc acest cuvânt străin? cunosc
Epilog
Învățam să mă știu. Încet, încet treceam de bariera ființei ce mă ascundea și mă ținea departe de mine. Treceam zi după zi în cealaltă, cea pe care tu ai descoperit-o, ai scos-o la
Dublul
Tu, suflet atârnat de un vechi vis ce îl aveai la început de iarnă. Ai încuiat și poarta-n paradis râzând, îngerilor ai promis că îi vei elibera cândva de-acolo. Tu – răul ce se-mbracă azi în
