Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mă știi

SM

1 min lectură·
Mediu
Desigur, știi despre mine
c-adun melcii de pe trotuare
și îi așez pe frunze ca să zboare,
simți că mi-e frig aproape tot anul
de parcă iarna-i cuibarită-n părul meu,
știi că eliberez prin parcuri
șoriceii din capcane,
mă-ntâmpină și însoțesc
în singuratice plimbări.
Îmi știi adresa dar nu-mi scrii
și-ți mulțumesc,
orice cuvânt îți pare, de departe,
banal ori nefiresc
și ai dreptate...
Doar tunetele-au rezonanță-n spații largi
doar vântul se joaca scâncind smintit
în ruginite balansoare de copii.
Lumini nesăbuite se scaldă-n iazuri vagi
iar când le cumințeste duhul nopții
clipocesc nemulțumite
și gândurilor tale se supun
doar până-n zori
când o să te grăbești să uiți
că ai avut un vis frumos...
30 iulie 2001
Din volumul \"Sacrificiul mirării\", apărut 8 martie 2002, editura Pro Transilvania
013847
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
129
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Luminita Suse. “mă știi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/4966/ma-stii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

AAnonim
\" nu iti stiu adresa , fiindca ti-as scrie!>
0