Poezie

vioara unică

1 min lectură·5 noiembrie 2002

Mediu

Speram să fie veșnică uimire

după armoniile tonurilor inițiale

fără semnul punct-și-virgulă

în dreptul inimii mele răbdătoare

asemeni unei invitații indecise

în SI BEMOL pe portativul vieții.

Te las acum s-asculți simfonia

ce își târăște deshidratarea cronică

pe frunzele anotimpului eludat

precum șansa unică la consonanță

în cochilia închiriată temporar

să țină de dor unui melc bucolic.

Ce-i atins de vânt, ca el se usucă,

urmele melcului se solidifică

în săbii de muguri cristalizați.

Nu mai pot mângâia copacul

fără să-mi înțep venele verzi,

nu-i mai pot săruta frunzele

ce ard buzele cu sevă amară,

nu pot să reneg relicvele iubirii

fără să fiu stigmatizată

cu un semn de întrebare roșu.

Ce vioara aș fi fost eu?

7 martie 2001

003.334

Luminita Suse. “vioara unică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/1876/vioara-unica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.