Poezie

Zădărnicie

1 min lectură·26 martie 2009

Mediu

Tăcerea mă apasă...

Mă simt captivă între răceala podelei,

Albul tavanului

Și strânsoarea celor patru pereți

Ce par să mă strivească.

Așa, în momentul singurătății mele,

Aștept... nu caut.

Visez... nu doresc.

Sufletul îmi sângerează

Și odihna nu-și găsește perechea în inima mea.

Viziunea fericirii mă urmărește ca o fantomă,

Iar unicul moment de liniște vine atunci

Când ochii minții mele văd imaginea ta.

Te simt mereu acolo...

Îți simt dorința...

Dar închipuirea se disipă ca un abur

Într-o ușoară pală de vânt.

Am mai trăit iubirea odată,

Însă povestea fericirii s-a stins

Când minciuna adevărului m-a lovit în moalele capului

Și mi-a luat mințile.

Mi-e inima îngradită,

Ferecată cu șapte lacăte

Și păzită de cerberi fioroși

Ce sunt gata să sfâșie pe oricine se apropie.

Și simt ca nu mai e nimic rămas pentru mine...

Nici soare... nici ploaie...

Nici mirosul ierbii jilave în miez de noapte...

Nici căldura atingerii...

Nici fierbințeala răsuflarii tale

Din sărutul ce-mi sfâșie buzele...

002.917

Luminita Alexandrescu. “Zădărnicie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-alexandrescu/poezie/1829194/zadarnicie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.