rugăciunile nu ajung la Dumnezeu
un sfert de păcat ne mai desparte de iad ne furnică șira spinării limbile tăioase ale focului nu ne dă pace ispita ne-ndeamnă cu vorbe prefăcute s-au topit lumânările tămâia nu mai miroase a
n-am mai vorbit de mult
am pus o scrisoare sub pernă îngerii să coboare pe scări de Lumină și s-o aducă la Tine Doamne n-am mai vorbit de mult mâine seară Te invit la un ceai să-mi spui din ce cuvinte sunt făcute
Dumnezeu niciodată nu doarme
Dumnezeu niciodată nu doarme veghează în ochiul meu să nu văd „urâtul” din noi îmi acoperă urechea să nu aud ceea ce nu se cuvine îmi dă puterea să-L simt în tot ceea ce ating mâinile mele cât
apus
ochiul Lui ne privește din spatele soarelui murgi aprigi pasc din coama norilor păsări cu aripi de aur îngerii piaptănă cerul la apus desenează întuneric-lumină
pune lumină
pune lumină în pântecul meu Doamne să crească pruncul sănătos și cu poftă de joacă dă-i zâmbet rază de soare ochi cristal de smarald netulburat de valuri primăvară în plete glas de înger
voi adormi curând
împreună din nou întinde mâna spre mine și mângâie-mi sufletul măcar o singură dată mă pierd în ochii tăi lacomi sunt patru ani de-atunci sau poate chiar cinci un sâmbure de speranță a
mai tac o zi numai
mai tac o zi numai și gata nu-mi place să te împart de luni până vineri ești al ei al meu uneori îmi aduci flori galbene de parcă eu nu aș ști că nu mai e primăvară între
femeia din ochii tăi
cu mâna ta dormind pe șoldul meu am plecat astăzi cu inima în pași domoli de acasă mă priveai cu ochi mijiți printre gene - perdea imaginii ei perfide tolănită sub pleoapa ta pe cearșafurile
ca o salcie despletită îmi plâng dorul
se scutură salcâmii acasă mama cu mâna streașină cercetează sufletele copiilor departe eu de izvoarele care mi-au legănat copilăria și m-au făcut om ca o salcie despletită îmi plâng dorul
Leac pentru limbariță
Când vorbele-i alunecă de-a dura Și nu poate să-și potolească gura, Pentru soția ta, rețeta cea mai bună Þi-o recomand din suflet: un ceai de mătrăgună.
oarbe cioburi
cere cu împrumut vieții lentilele cu cioburi oarbe. șterge-le îngrijit, cu vârfurile tocite ale brațelor, de mizeriile pe care roțile nemiloase ale timpului i le-a aruncat în față, apoi…
Șoferul
Calul s-a făcut șofer. Și-a luat șapca din cuier Și pantofii în picioare Și-a ieșit la o plimbare. - Te salut, vecine porc! Dau o tură și mă-ntorc. Urcă-n căruță la mine! Hai odată! Þin’te
O rățușcă șugubeață
O rățușcă șugubeață S-a urcat pe cotineață, Vrând să țină-o cuvântare Pentru frați și surioare. Toți au venit să o vadă. Ce forfotă în ogradă! Când vorbea mai înfocat Despre cuiburi și
Bucătăreasa
O găină porumbacă S-a gândit astăzi, să facă Pentru masă o supică De spanac și de urzică. Pentru felul doi adună Iarba grasă cea mai bună. Drept carne pentru mâncare, Râme și-un gândac mai
grădina raiului
paradisul e îmbrăcat în verde, cu proaspete nuanțe de roșu, galben și trandafiriu. biserici cu turle albe îi sunt cingătoare. în grădina raiului nu e liniște, cum s-ar putea crede. aici doar
povestea corăbiilor
dansul pescărușilor, în vârful catargelor, cheamă îngerul nopții. nemângâiate valuri leagană alge, șoptind malurilor povestea corăbiilor. scoici în cioburi îmbracă nisipul cu moartea lor.
viața mea
în fața casei mele am sădit doi pomi. unul înflorește primăvara, iar celălalt toamna. cel de primăvară rodește fructe sângerii ca buzele nesărutate încă ale unei fecioare dormind. cel de
ghicitoare
spune tuturor pe nume, te doboară, te înalță, te alintă, te învață, cel mai răspândit în lume.
poeme în stil haiku
susur de izvor rază dulce de soare surâs de copil… scoici în gri cioburi cenușa corăbiilor – nisipul născând pene pe brațe cerul leagănă zbor – dansul pescărușilor gri în albastru în
Un pitic
Un pitic cu nasul mare Și cu barba de un cot, Ajutat de-al său nepot, Mestecă-n oala cea mare. Își ajută soțioara, C-a alunecat pe scara Care duce drept în vie, Pe o frunză aurie. Și este
pretutindeni ești tu
seva ta îmi alunecă prin vene contorsionate de încordare ramificate spre celulele periferice ale simțurilor smulse din somnul bolnăvicios al monotoniei goliciunea ta freamătă în buricele
Puișorii
Puișorii de găină Ies la joacă în grădină, Să le dea mămica lor Râme și vreun viermișor. Au hăinuțe colorate, Spălate și apretate, Din puf galben, auriu Ca spicul de grâu
pașii dragostei
mi-e dor mi-e tare dor de falsele adevăruri din ochii tăi de zilele și nopțile noastre petrecute întâi la întâmplare așteptând căutând sperând printre frânturi de vorbe de mângâieri și de
moartea își cere tributul
scârțâie poarta cea veche când plânge vântul bolnav singurătatea umilă a unui suflet bătrân. se stinge lacrima apelor când seara așterne un giulgiu peste drumuri și case pierdute în fum. și
timpul dragostei
tic-tac tic-tac numără ceasul pieptului timpul dragostei a murit înecat în false iluzii ale răsăritului și apusului vremea responsabilității în secunda febrilă palpită sub pleoapa încercănată
prima uitare de sine
mâna caută furibundă aorta pulsează sângele fierbe în vene urcând spre un anumit punct acel punct căutat zvâcnind de dorință un picior îmbrățișază pe altul încolăcit nu a strigat conștiința
Suflet de toamnă
Te-am așteptat în grădină, pe drumul ce duce la moară. Te-am așteptat să-mi aduci frunze, niște frunze ruginii ca amurgul. Am auzit un foșnet prelung și-am crezut că ești tu. Dar nu era decât o
