Lucian Voinea

Uneori noptea stau si ascult linistea care creste din tine.

Te-am chemat cu intrebarile iubirii, si raspunsurile tale s-au amestecat cu mirosul aerului si s-au pierdut in golul dintre noi, ca o ploaie de primavara.

M-am intors la mijlocul iubirii sa inod serpii cu timpul, cu o umbra ascutita sa despic vantul stralucitor si fara tine sa trec 100 de poduri negre, unite in cerc.

A nins cu fulgi mici in intunericul rosu peste urmele noastre frivole de pe fundul universului.

Ne-am imbratisat langa ziduri inalte si arbori albastri si ne-am iubit cu trei feluri de iubire in intunericul neted ca o piatra de rau.

Daca as intelege ultimele 5 lacrimi, linia gri din sufletul tau si castelul din cuvinte si nisip.

Ne-am intalnit pe o plaja cu damburi verzi si aripi nemiscate in zbor, imi amintesc marea rece si cerul cu o stea iar tu aveai in mana un fruct transparent.