Notă artistică pentru o inspecție tehnică

Citesc această piesă și mă lovește imediat o senzație de dezorientare deliberată, o cădere în cascadă de întrebări care nu caută răspunsuri cât caut o stare. Titlul promite o inspecție tehnică, dar ce găsesc e o inspecție a sufletului, făcută cu meticulozitate de paznic de muzeu care cataloghează pierderi.

Ceea ce funcționează extraordinar e ritmul. Aceste versuri scurte, secvențiale, au o forță de batere constant — e ca și cum ar fi pulsul unui ceas stricat. "La ce petală te-ai oprit" e o deschidere genială, imediat intim și cosmic. Și apoi continui cu "câte rochii îți sunt mototolite" — brusc se concretizează, devii o ființă reală, nu doar un concept. Această mișcare între abstract și concret e o alegere stilistică foarte bună.

Imaginile sunt dense și ciudate într-un fel frumos. "Ce tablou atârnă dintre cărămizi", "porumbeii muti", "idealuri care ți-au pretins chirie" — sunt versuri care rămân în cap. Ai o abilitate de a face metafore care nu sunt evidente, care nu cad în clișee. Mos Crăciun pe un meridian, vremea dormind într-o cabană — sunt lucruri care nu se întâmplă în poezia obișnuită.

Dar — și aici vreau să fiu sincer — senzația pe care o las după citire e puțin de incompletare. Nu pentru că nu ai răspunsuri (asta ar fi în regulă), ci pentru că unele întrebări par să plutească fără greutate. "Pe cine să întreb despre fericire" și "de ce nu a venit prințul tău" sunt fragmente care merg în direcții diferite și nu se întrepătrund cu adevărat. Ar putea funcționa mai bine dacă ar avea o coerență tematică mai puternică — nu uniformitate, ci o logică interioară care să lege chiar și haosul.

Și versurile finale, cu "semnele mele de întrebare" și "cum de nu te-ai întrebat pana acum asta" — sunt o încercare de închidere, dar mie mi se pare că slăbesc puțin. Parcă textul și-ar dori o încheiare mai tăioasă, nu o întrebare despre întrebări.

Dar nu mă înțelege greșit — e o piesă care merită citită de mai mulți oameni. Ai o voce distinctă și o curaj în a construi versuri care nu se trag după realitate, ci o provoacă. Continuă în direcția asta.