Din bucata de pâine...s-a hrănit un câine

O școală de cartier...copiii în recreație. Dalele gardului sparte...ici,colo urme de beton și armătură metalică. Se apropie de gard un înger de copil,îmbrăcată simplu. Se uită în jos,se uită la mine făcând acest schimb de priviri de câteva ori însă nu îndrăznește să spună nimic.Doar zâmbeste stins. Realizez târziu...Pe trotuar o jumătate de sandwich,pâine unsă cu unt și o felie apetisantă de șuncă.Un sandwich inghețat de ger. Fetița îmi surprinde reacția apoi îmi arată felia.Ezită o clipă...îmi cere stânjenită felia de pâine. Gândesc ca adult...nu pot să-i dau felia dar îmi reamintesc brusc că la vârsta ei nu ezitam,copii fiind,să ridicăm de jos măncarea cazută.Nu era nimic rău,nimic periculos.Acum însă..cum să ridic felia și să i-o dau copilei? Zămbesc tâmp,bâlbâi scuze idioate...caut în buzunar ceva mărunțiș apoi renunț..O mai privesc odată și citesc dezamăgirea.Plec. Fac primii pași și în urma mea văd un câine care înfulecă felia. Fata întinde mâna prin gard și mângăie câinele...Aud cum îl întreabă dacă e flămând...Zâmbesc... Mai întorc odată capul...fata îmi zămbește luminos...s- a resemnat și e fericită că s-a hrănit câinele...imi face zâmbind cu mâna...Îi zămbesc pentru că mi-a luat povara dezamăgirii de pe suflet,o salut și merg mai departe.