Întoarcerea din permisie

Din ciclul \"Cine râde la urmă, râde mai bine\"

1 min lectură·2 mai 2005

Mediu

A fost, prin secolul trecut

Un fapt, rămas necunoscut,

O întâmplare, în pădure,

Cu amănunte cam obscure:

O maică tânără venea

Spre mănăstirea ce-o slujea;

Permisia se terminase,

Tiptil și seara se lăsase.

Prin codru singură trecea,

Nebănuind ce-o aștepta;

Dar niște hoți ce-o urmăriră

Din umbră, pe ea tăbărâră

Și-atunci de dânsa profitară

Mai toți, din hoarda cea barbară

Nenumărați violatori,

Chiar unii de mai multe ori...

În fine, se văzu scăpată

Își drese fusta șifonată,

Spre mănăstire se-ndrepta,

Rugă fierbinte înălța:

O, mulțumescu-ți Doamne sfinte

Sunt fericită, n-am cuvinte...

C-a fost și fără de păcate

Și mai ales, pe săturate!

012.706

Luchi Tenenhaus. “Întoarcerea din permisie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luchi-tenenhaus/poezie/119213/intoarcerea-din-permisie

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

are sa ma dojeneasca Preafericitul fara motiv Teoctist si n-am sa rad pe saturate dar zambesc fara de pacate ca deh... poanta e buna!