Dacă...

Excelentă declarație de credință, d-le Tenenhaus! La urma urmei, poezia, indiferent de formele ei de manifestare, nu este altceva decât o aspirație sublimă a ființei umane către sferele pure ale ființei-neființei, o fugă, adesea disperată, către profunzimile neîntinate ale sinelui. Căci, așa cum glăsuia atât de bunul Nichita, poeții nu au clasamente, ca la fotbal! Nu există poetul Dinamo București! Există poetul. Și, mai ales, poezia, căreia ne închinăm cu toții. Mai mult sau mai puțin inspirați. N-aș fi vrut să readuc în discuție eternul conflict clasic-modern, și eterna problemă a legitimării uneia sau alteia din formele de exprimare. Dar am văzut că un șarpe tânăr, cu clopoței cam prea zgomotoși, a sărit la gâtul domniei-voastre. Într-un prim impuls eu l-aș fi trimis la cules de ciuperci prin pădurea în care s-a rătăcit Scufița-cea-roșcată, ca să învețe a deosebi soiurile otrăvitoare de cele comestibile. Dar, prea tinerel și ambetat fiind el, și cam prea de timpuriu plin de ifose de geniu gata preparat, cred că trebuie lăsat să mai afle câte ceva de la viață. Mai ales că apelpisirea care l-a cuprins subit și dintr-odată (!) nu prea pare sprijinită de cine știe ce giuvaericale lyrice. Continuați, așa cum ați mărturisit, fie și numai pentru A FI ca stare poetică, căci toți am învățat să buchisim cândva, iar sângele prea vijelios prin vine, la unii, nu e o garanție că ar avea o grupă sanguină chiar binecuvântată de zei. La fel cum nici domoalele lui prelingeri nu presupune, musai, coagulări trombocitopenice. Unele din poeziile domniei-voastre mi-au relaxat încrâncenările teoretice. Ceea ce nu-i puțin lucru. Să auzim numai de bine !

Domnule Ioan Peia - Mulțumesc din suflet pentru caldele dvs. cuvinte de încurajare și vă promit că, voi încerca cel puțin să nu vă dezamăgesc!