Poezii

Afară-i întuneric deja. Telefonul pâlpâie bateria-i suferindă, e liniște... doar zgomotul trenului pe șine se mai aude. Câte un pasager rătăcit se îndreaptă către ieșire... trenul devine

Afară plouă și e frig eu stau și ma gândesc, la acest chin ce mi-a fost dat să-l trăiesc. Afară fulgeră si tună și lacrimi imi adună. Afară

Către lumină mă îndrept a nu știu câta oară, dar pașii mei mi se opresc și nu mai pot să zboare... E trist că nu mai pot zbura deasupra norilor, închisă sunt in a mea stea pierdută-n umbra