lumea fermecată
cine mă strigă în noapte? sunt fulgii de nea poposiți din povești, să facă lumea toată mai curată să ne învețe cum e să iubești. și fulgii dansează și mă cheamă mereu, în iureșul vremilor de
Nostalgie
mergând pe urmele pașilor mei de copil/te-ntreb unde-ai plecat copilărie_/atât de fără veste, fără un rămas bun,/ai luat cu tine jocul și toată bucuria/lăsând în urma ta, tăcută, nostalgia.
absurdul II
absurdul se inghesuie-n taceri/si-n vorbe, se ascunde si-n iubire,/el, ma ucide noaptea cu intuneric,/absurdul ce se-ascunde-n amagire.
din jurnalul unui sinucigas
Ce as putea sa mai fac?cerul e atat da tacut si nu-mi da nici o sansa.De ce unii au sansa mereu si altii niciodata? Privind viata mea imi dau seama cu incet, incet am alunecat pe drumul acesta ca pe
interzis
e interzis tot ce nu se ascunde/tot ce e pur e-n mocila aruncat/ aud lumea toata cum intra în suflet/îmi calcă-n picioare iubirea și uită.... e interzis, tot ce e adevăr/e rupt în bucăți și aruncat
lumina unei dimineti de fum
pe drumul care am pornit acum/nici amintirea ta nu mai există/și lacrimile toate îmi apun,/pe-un cer ce-a fost o viață interzisă./nu-mi cere să mă rătăcesc arzând/în vorbe care nu le crezi nici tu,/e
absurdul din noi
Mă ucide gândul că pot fi o bucată de plastilină în mâinile destinului, că mă va putea modifica mereu după bunul său plac eu neputând să schimb nimic din toate astea trăind într-un loc comun de unde
