Poezie
Temnița
1 min lectură·
Mediu
Mă simt singur în mine …
dospit de durerea unui gând
Îmi lovesc rațiunea cu palme de demon
Și cad în tristețea vântului ce mă poartă spre trezire,
Ce năuc să cred că totul mi se cuvine
când eu sunt o nălucă a sufletului din mine.
Chem îngerii să mă vadă în agonia mea,
le strig durerea în versuri, măcar un braț să-mi dea
să mă ridic din golul înnegrit de timp,
atâta vreau … să văd lumina divinului fervid.
Cândva strângeam luna în palmele mele
Lumina se descânta ca-n dansul unor iele.
Răsfrângeri de speranțe primeam mereu în dar
din noaptea lumii sfinte învelite-n duh de har.
Acuma totul e schimbat și în tăcere
Sunt retras în golul temniței înlănțuit cu plumbi
țintit de conștiință gândesc al meu trecut.
Bătut de amintire priveam printre zăbrele
Rugul afuriseniei scuipa foc de anateme
Și am strigat …
Un rege printre stele rămase fără tron,
plângând cu lacrimi arse durearea unui om!
00754
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Logofatu Ionut Carol
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 160
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Logofatu Ionut Carol. “Temnița.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/logofatu-ionut-carol/poezie/14046470/temnitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.