dinozaurii au murit de plictiseală

îmi spune un amic prozator:

voi poeții sînteți niște bulangii

produceți marfă subțire fără pretenții

și nu vă citiți nici între voi

probabil o să muriți ca dinozaurii

de plictiseală cronică

și ce ar trebui să producem

ca să nu murim cum ai spus?

l-am întrebat eu

uite, de exemplu să citiți o poezie

pe o scenă deschisă

și spectatorii să arunce în voi cu lovele

să vă lipească bancnote pe frunte

să vi le bage în chiloți sau

la sutien

după cum devine cazul

ca la maneliști

îmi aduc aminte că am trecut prin

experiența asta

cînd am citit la club a

după trei votci mari și alte spirtoase

despre care nu mai rețin cum se numeau

spectatorii erau tot poeți

așa că la final au aruncat și ei pe scenă

după posibilități

chiștoace

mărunțiș

dopuri de sticlă

în seara aia m-am simțit bogat

fericit și uimit

ca un pui de dinozaur

abia ieșit din găoace