liviu ion otanceala

FI-VA Fi-va un timp când ligamentele acestui vers vor cere alungirea oasele prozodice vor trosni și o dulce durere imi va căuta mina degetele pătate de tutun si cerneală o

EU ÎNCÃ VORBESC Eu încă vorbesc chiar dacă nu m-asculți eu încă vorbesc fără pauză din toate celulele cu tot scheletul cu toate amintirile fără să mă repet ... am atâtea de spus că până

IN AUTOGARA Nu voi mai picta Mona Lisa nu voi mai sculpta David cum probabil nu voi ma scrie Divina Comedie in aceasta seara pe care o voi petrece in autogara voi dormi dus si

MULT NISIP N-am sa mor niciodata voi basbai ca nisipul cautind inchegarea mult timp si multe ploi voi bajbai etern in Iberia atit de prezent si totusi un contur de lacrima

AM FOST Am fost odata nuc ce sprijinea o strada o strada cu biserici si cu scoli cu largi biblioteci scari in spirala si chiar o casa uriasa goala unde-si dormea arpegiul un

ABSENTA Nu ti-am mai scris de aici din vis nici o dare de seama asupra stari avansate de orbire a mainilor mele noaptea se pierd bajbaind conturul tau electric in abisul

Voi pleca departe cu trenul cu trenul calatoriile par cu adevarat lungi voi pleca departe ca intr.-o vacanta de vara ma voi desparti dramatic de toti in gara se vor flutura batiste cineva va

un timp... va fi cind celulele acestui vers vor cere alungirea fireasca atractie ce se isca intre osul miini si osul prozodic o vibratie o imperceptibila uvertura va tinde sa

nu am stiinta suferintei pentru mine insingurarea este doar un proces chimic iar plansul doar o alta stare de agregare deprimarea se reduce la o simpla formula matematica unu plus unu fac

As fi vrut sa ma nasc la Ecuator in punctul zero ...cite n-as fi trait acolo in ombilicul pamintului as fi inventat teoremele ploii sau postulatele mareelor ...cite iubiri toride as fi

In ultimul an n-as vrea sa se stie am trimis 365 de poezii in Triunghiul Bermudelor un fel de descintece pentru copii din inaltul acestui val ce respira