Poezie

Ultima zi

1 min lectură·19 iulie 2005

Mediu

Un cer închis, cumplit de greu,

Apasă pe sufletul meu,

Plouă mai mult ca înainte

De udă morții în morminte.

Îngerii negri stau sub plopi

Și se adăpostesc de stropi,

Așteaptă-un semn fiindcă vor

Ca să pornească iar în zbor.

E cerul greu de-atâtea clipe

Și grele sunt a lor aripe,

Culeg vieți, seamănă moarte,

Mai e puțin până departe.

În urma lor rămân pustii

Și munți și dealuri și câmpii,

Sate și-orașe adormite

Pline de case părăsite.

Soarele-mi pare tot mai rece,

Viața așa de ușor îmi trece,

Timpul este puțin pripit

Iar Dumnezeu a obosit.

Nu mai e vorba de răbdare,

Din ce în ce plouă mai tare,

Doar inocenții mai au șansa

Să se aline cu speranța.

Deși-ncepea ca o zi bună

A început să fulgere și tună,

Nu se arată adevărul

Dar văd că se deschide cerul.

Un tunet larg, un vânt tăios

Mă iau și mă aruncă jos,

Eu simt ușor cum timpul zace

Dar în sfârșit acum e pace.

O atmosferă încărcată

Și-un aer ca de judecată,

Ca să arate-a Lui putere

Ne scufundă în tăcere!

001.523

Liviu Florin Căpitan. “Ultima zi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-florin-capitan/poezie/132685/ultima-zi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.