Poezie

Mă doare că sunt...

2 min lectură·31 iulie 2026

Mediu

Mă doare că sunt…

Mă doare tăcerea, mă doare chemarea,

Mă doare că dorul își schimbă cărarea.

Mă doare clipa ce trece în zbor,

Mă doare tăcerea ce-apasă ușor.

Mă doare visul rămas în uitare,

Mă doare speranța pierdută-n visare.

Mă doare că timpul ne-a stins ca pe-o stea,

Mă doare că-n noapte rămân doar cu ea.

Umbra trecutului ce-a fost cândva vie,

Mă doare că viața ne este pustie.

Mă doare că plouă cu lacrimi pe drum,

Mă doare că totul e ceață și fum.

Mă doare că glasul tău nu mai răsună,

Mă doare că inima mi-e doar furtună.

Mă doare iubirea ce-a ars fără rost,

Mă doare că ieri am fost tot ce-am fost.

Mă doare că astăzi nimic nu mai vine,

Mă doare că mâine se teme de mine.

Mă doare tot, mă dor și cuvintele spuse,

Mă dor rănile grele ce-s încă ascunse.

Mă doare că lumea se rupe de noi

Mă doare că ieri nu se-ntoarce-napoi

Dar tot ce mă doare mă face mai viu,

Din lacrimi renaște un suflet pustiu.

Și astfel, mă-nalț peste clipe de ceață,

Din doruri și vise refac iar o viață.

Căci chiar de durerea îmi sapă mormânt,

Rămân nesfârșit și mă nasc din cuvânt. Liviu Dumitrica 23 .12.2024.

007

Liviu Dumitrică. “Mă doare că sunt....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-dumitrica/poezie/14204131/ma-doare-ca-sunt

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.