Șerloca Vasilica Holmescu

Odată cu mutarea în noua casă, viața lor se schimbase. Marian i-a interzis să mai lucreze, iar, dacă Vasilica cedase, angajând o menajeră, s-a opus din toate puterile ca Alex să aibă o bonă. Avea de gând să-i acorde în continuare, toată atenția și toată dragostea copilului ei. Marian nu mai era cel de care se îndrăgostise cu ceva ani în urmă: tandru, iubitor și înțelegător; se transformase într-un tiran și un om fără suflet. Era mai tot timpul plecat, uneori chiar o săptămână. Se urca în jeep-ul lui mare și negru, nu înainte să-i arunce peste umăr două vorbe reci, ceva în genul: „ plec cu treburi la Constanța, mă întorc lunea viitoare”. Rămânea singură cu copilul în ditamai casa, iar noaptea îl lua în pat lângă ea, îl mângâia, îl săruta și-i spunea povești până adormea. După ce se lăsa liniștea, de se auzea doar ceasul ticăind pe noptieră, încerca să-și pună gândurile în ordine și se întreba „de ce?”. „De ce se poartă așa rece? Oare am greșit cu ceva? N-au însemnat nimic toți anii și toate greutățile prin care am trecut împreună? Să-l fi schimbat atât de mult banii și anturajul, încât să uite de unde a plecat? Un singur lucru era clar, n-o mai iubea, sau…cine știe, poate n-a iubit-o niciodată și s-a folosit de ea, dar sigur avea pe alta. Era doar o chestiune de timp ca el să-i spună că vrea să divorțeze.” - Ce-i mami, de ce plângi? Zise băiețelul, trezit de suspinele mamei. - Lui mami i-e dor de tati. - Și mie mi-e dor, dar a zis că vine acasă mâine și-mi aduce un trenuleț. - Atunci hai să dormim, mâine avem de călătorit. „Ce-ar fi să-l urmăresc, să văd cine-i aia cu care se întâlnește?” și-a spus într-o zi, plictisită de atâta lipsă de activitate. Cu câteva zile în urmă se întâlnise cu un bun prieten din copilărie. Din una-ntr-alta, el îi spuse că a terminat școala de detectivi particulari și că și-ar fi deschis un cabinet, undeva la marginea orașului. L-a sunat și într-o oră a fost la el. - Bună Nelu, bănuiesc că soțul meu are o aventură, vreau să-l urmărim. - Să-l urmărim? Adică vrei să vii și tu să înțeleg? Nu cred că e bine, te poate recunoaște. O să vezi fotografiile. Ascultă-mă! E mai bine așa! - Te rog, Nelu! Fă de data asta o excepție! Vreau să văd cu ochii mei. - Bine, fie. O să încerc să fac rost de o perucă și tot ce trebuie de la teatru. Uite, ai aici un microfon, îi întinse femeii o cutiuță în care se afla un bumb cât un nasture. Îl prinzi sub reverul hainei. Dimineață, după ce bărbatu-tău a ieșit pe ușă, ia repede un taxi și vino la mine să te schimbi. - Mulțumesc, ești un prieten de nădejde. Rămân datoare, spuse ea plină de entuziasm, descoperindu-și cu această ocazie, spiritul de detectiv și de aventură. - O să rămâi datoare onorariul meu, Vasilica! A părăsit cabinetul cu inima strânsă și cu emoții la gândul că dacă nu va fi prinsă, s-ar putea să vadă niște scene care-i vor sfâșia sufletul.