Sari la conținutul principal
Poezie.ro

îmbrățișări

edificiul volatil al ultimului tău sărut trăindu-și încă moartea sub pielea mea e una din acele dureri ale ulcioarelor de lut când, așezate într-un cui, știu că râul nu va mai fi la fel atunci

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

faceri

ar trebui să ne fie gurile scoici și fiecare sămânță de vorbă cuibărindu-ni-se pe limbă să ne doară, să ne zgârie, și să îi cuprindem ușor informitatea, mângâindu-i trupul cu limba și cu

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

ardere

pe culmea netedă, rotundă, ardea o flacăra, pâlpâind galeșă spre ceruri, asemuindu-se (nebuna) stelelor care îi făceau cu ochiul. habar n-avea câte fantome îi dădeau târcoale și nici nu o

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

clepsidre sparte – sonet

în palma morții tremură-nghețat nisipul care-„a fost”, cernut în silă prin sita unui vis de mult uitat sau adormit, sărac, pe-un colț de filă. se uită moartea-n palma sa, tăcută, și milă-i

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
1

Post Scriptum la Scrisorile pentru Djani – 1 Ianuarie 2001

Vântul năuc sapă scorburi în sufletul meu greu precum pietrele într-un lac… Altă iarnă trece prin noi, iubitul meu, iar aerul rece, brodat cu fulgi mari de zăpadă, îmi învăluie sufletul dus

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Scrisori pentru Djani – 20 Decembrie 2000

A trecut atâta vreme de când mi-ai sărutat ultima oară auzul cu gândurile tale, și încă nu mă îndur să șterg pulberea așternută peste acele ultime vise cu care mi-ai încrustat

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Scrisori pentru Djani – 4 Decembrie 2000

Azi mi-am blagoslovit gândul cu apa moartă a amintirilor dinaintea ta… Când pentru mine nu era nimic, când totul era haos și nemărginire limitată, și când orice coordonată din spațiu era, pe

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Scrisori pentru Djani – 1 Decembrie 2000

Mă gândeam azi la tine, la cât de departe ești de mâna mea, care se mulțumește să mângâie o amintire caldă și iubită, ce-i drept, dar totuși, doar o amintire… Uite cum trece Timpul printre

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Scrisori pentru Djani – 15 Noiembrie 2000

Ce ți se întâmplă, biet menestrel al sufletului meu? Azi ești tăcut și trist, și abia de-ți ridici spre mine ochii înmuiați în uimire și durere… Mă privești printre umbre de lacrimi, candid și

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Scrisori pentru Djani - 3 Noiembrie 2000

Ai privit vreodată cu atenție lumina soarelui de noiembrie? Are reflexe de lacrimi de îngeri strecurate pe furiș prin sita cerului... Iar parfumul mortuar de galben și uscat îngheață în clipele

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Ninsoare

Ninge cu clipe, Adam, iar palma ta bătrână abia mai reușește să mângâie creștetul vremii...Dar dacă ți-ai ridica mai des ochii din praful existenței tale seci, ai vedea cum din cer fulgi mari

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
0

Adormirea Maicii Domnului – pseudosonet

Închide-ți pleoapele ca două petale uscate... Tu, Maică a Durerii, Binecuvântează cu somnul tău ceresc toate Imaginile nedrepte ale tăcerii Și morții. Clipa asta plină de har Și pecete a

@liliana-negoiLNLiliana Negoi
0
2
Toate cele 12 poezii sunt incarcate