Despre fericire si Adevar

Parerea mea este ca nu trebuie sa cautam Adevarul.Dupa cum spunea si Cioran, in lumea asta fericirea exista numai pentru oamenii mediocri.Ei au oricum de castigat..Problema este cu cei care se simt altfel, asa-zisii indivizi superiori.Ei au de ales intre a renunta la tot izolandu-se partial de lume(pentru ca total nu vor reusi niciodata, lumea facand parte din ei, asa cum face parte din noi toti),si a-si trai propria drama in singuratate; a face imense compromisuri si a cobori scara valorii lor morale pentru a se adapta si cauta fericirea de aici, sau, a 3-a varianta,aleasa de toti, aceea de a porni de unii singuri in cautarea Adevarului, care le-ar putea face fericirea accesibila.Dar tocmai aici este cotitura care infunda drumul ales de omenire:Ei se asteapta ca Adevarul sa le aduca fericirea; isi petrec viata in agonie, cautand cu disperare acest Adevar care le-ar da toate raspunsurile, dar cand il gasesc...pentru ca, da...in aceasta lume au existat oameni care au aflat Adevarul, si acesti oameni au cunoscut cu adevarat nefericirea, suferinta, disperarea.Adevarul poate fi descoperit doar printr-o raportare autonoma la lume si Univers, ignorand trecutul,neglijand viitorul si respingand ideea de forta divina suprema.Nu sunt contra conceptului de Dumnezeu,insa El e ceata care orbeste ochii ce vor sa vada Adevarul.Dovada acestui lucru este insusi faptul ca aproape toti marii filozofi care si-au pus astfel de intrebari erau atei.Nu e vorba neaparat de o negare a Sa, ci de o incercare de a privi problema dintr-un alt unghi,facand abstractie de El.Sa crezi in Dumnezeu inseamna sa accepti Adevarul impus de El, sa-l iei pe El drept unicul Adevar.Filozofii ce se considera atei nu fac decat sa analizeze posibilitatea existentei unui alt Adevar decat cel presupus de milenii-care fie vorba intre noi, este plin de controverse...Si culmea,ca acesti oameni au ajuns la un rezultat.Au ajuns la nimic, insa in acest caz nimicul insusi e un rezultat al cautarilor...e Adevarul lor personal care distruge putin cate putin, pentru ca omul nu poate trai singur intr-o lume ostila, fara speranta ca o forta superioara ii este alaturi.Este blestemul nostru al tuturora de a nu fi pe deplin fericiti decat daca ne simtim in siguranta, la adapost de toate incertitudinile;or acesti oameni care au pornit in cautarea Adevarului tocmai pentru ca nazuiau la fericire observa ca acesta nu numai ca nu le aduce fericirea, ci le ia pana si speranta ca ar putea fi vreodata fericiti: avand Adevarul, au certitudinea, si ea nu-ti mai permite sa speri ca exista o alta alternativa..Se gasesc asadar singuri in lume si-n univers,la fel de nefericiti ca inainte,avand insa constiinta Adevarului...Au rezolvat ceva?...Cu siguranta nu...la ce ne-ar folosi un Adevar care nu e cel pe care ni-l dorim?....iata o intrebare ce explica atat de clar sensul cuvintelor \"Crede si nu cerceta\" : daca vrei sa fii fericit, nu cauta un alt Adevar decat cel care te face fericit, si pe care-l avem deja... Eu una, desi am inteles aceste lucruri, nu ma pot abtine sa nu caut Adevarul.Mi se pare ca face parte din natura mea, si poate din pacate ratiunea expusa mai sus nu o poate infrana.Sunt constienta ca acel Adevar mi-ar arata adevarata suferinta si nefericire, si sunt constienta ca in calitate de om, singuratatea si inutilitatea mea in Univers m-ar dobori.Totusi,simt ca nu-mi voi gasi linistea daca nu voi cauta acel Adevar, chiar daca el inseamna hazardul, haosul, uitarea... In concluzie, nu cred in Dumnezeu, dar ce ma fac daca nu exista?!...inseamna ca tocmai am aflat Adevarul.....