Cum să premeditezi o despărțire centrifugală

mi-am ascuns criminalul în poșetă, curcubeul se diluase într-un căscat dimineața când trezirea părea o simplă rutină,

nu reușesc să-mi evoc rugăciunea în care ceream picioare mai curate madonei,

(poate ne știm doar din vedere, și totuși)

hai, sărută-mă polizat pe menisc

clăbucii sulfurați ai norilor se detașează de cer ca o invazie de barbari nespălați peste imprimeurile spălăcit-triste ale ferestrei

flaușate rămân momentele în care tatonez umiditatea din piele

și totuși nu e o simpla rutină când picioarele mi le usuci tu

cu foehnul, ce voiai să mi le aspiri? Sau cum?

să nu-mi spui că te gândeai să-ți tai părul

să-mi îmbibi călcâiele în plete?!

micul meu criminal vibrant ca o harpă de buzunar

înecat în nevoile mele de non-cofeină,

și trepidațiile lui matutine

în uscătorul de păr confundat cu prăjitorul de pâine,

dușul cu centrifuga de o mie de rotații în care ne scurgem amândoi

rămășițele de somn

și toate celelalte reziduuri nocturne

inclusiv pișu și caca

santalul din deodorant

și năduful eliminat treptat

ne desprindem cu greu

pentru că eu sunt lipsit sau lipit cu prenadez de filmulețul alb-negru înainte de trezire

pentru că da, nu visez color ca ceilalți, nu am telecomandă și nici nu-mi doresc

una

oricum, cine rapsodia mea ne pune să ne trezim împreună ?

nu ai putea să te scurgi direct din somn în poșetă?

să-mi șoptești blajin (fără să-ți pierzi vigoarea aia de criminal împuțit) molitva

pentru iertarea picioarelor nespălate,

pudrate cu talc vanilat

împrăștiat cu precizie pe plapumă

ca un inutil bărbat forțat

la o lacuna cronică

de sentimente

defectul dimineților este că trebuie să mă trezesc lângă tine

și nu mai știu cum să scap