Poezie
Ratacirea sufletului
1 min lectură·
Mediu
Unde cazi tu frunză pală
Ce te duci acu-n neștire?
Și ești palidă, ești goală...
Fugi din casa ta cea mică,
Dar cu dragoste ce-i plină,
Fugi, împinsă de-o adiere,
Pleci în gândul tau, departe.
Dar tu nu ști,
Cum vei pluti,
La început alene,
Apoi ca-n dans umil, duios,
Și-n urmă ca dormind in pene,
Sperând ca totul e frumos...
Dar valuri mari sosesc in cale,
Si te trag, te-mping, te-aruncă,
Te scufundă, te suie iară,
Și tu le spui ca o poruncă:
Să te lase!
Dar ele nu vor.
Ele au un gând al lor.
De-a te ameți putin
Să te ucidă apoi în chin.
Cu spuma albă-a vântului,
Cu versul bun al cântului...
Să te lase apoi în jos,
Ca-ntr-un dans, umil, duios,
Ca-ntr-un vis pierdut in pene,
Ca-ntr-un vals purtat alene,
Pe piatra rece-e mormântului,
Sub talpa grea a vântului,
Uitând ușor de tine,
Știind că nu mai vii.
001160
0