Poezie
Aducere-aminte
1 min lectură·
Mediu
Miere subțire curge peste dealuri —
O rază de soare amuțită în piatră
Și mângâie dulce fânețe și ramuri.
Stânca golașă străpunge privirea
Unui nor pufos scăldat în cerul pur
Și dorul de-azur înlănțuie ochiul.
Miroase a ceară, a must ș-a gutui,
Iar roșu își varsă în mii de nuanțe
Sărutul de moarte pe frunzele șui.
Și verdele prinde al ocrului gust,
Ascunde sub galben rușinea uitării
În mersu-i tomnatic mereu spre apus.
E rece și timpul și ziua și ceața,
Pe mine se-ntinde în somn dimineața
Și vremea se-aprinde-a aducere-aminte.
001.798
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laura Maria Miu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Laura Maria Miu. “Aducere-aminte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-maria-miu/poezie/113122/aducere-aminteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
