Nu luam cu noi decat speranta...restul lasam mostenire pamantului, cerului, foilor, cuvintelor...viermilor. Citesc pe buzele mortului fericirea...regretul. Ma desprind de visele sale si vocea dispare
De ce sub pământ? De ce sub apă? Simplu, e plăcut să te înfunzi sub pământ să respiri aerul răcoros al unei peșteri și vagul ei iz de mucegai., ascultând liniștea pe care n-o întrerupe decât
Ce a mai ramas
Dupa ce toti oamenii pleaca la casele lor?
Un betiv ce\'si canta fericirea
Pe sub felinare imbacsite de zburatoare.
Toti ametiti si fericiti
De lumina ce le\'o ofera
Cu aripi de argint
Sparg norii de gheata
Iar cioburile lor
Imi inteapa urmele
Incercand sa te ajung
Lumina ochiurilor de cer
Imi umezeste ochii
Cu care nu mai vad
Decat visele
Seara și-a lăsat stelele să curgă încet spre marginile orașului aglomerat de zgomot.
- Totu-i banal și poți să nu mă crezi, dar să știi că așa este.
- Cum adică?
- Poți să privești în jurul tău
Pe colțul geamului dansează vântul. L-am privit și am lăsat o lacrimă să îl însoțească. Noaptea, nepăsător de neagră și-a aruncat mantaua peste mâinile mele cu care am vrut să te prind.
Priveam
Am crezut că tot ce poate fi mai frumos pe această lume i-a fost dat omului de către Dumnezeu pentru a fi fericit. M-am înșelat și asta pentru că unii pot fi fericiți din nimicuri, iar alții încearcă
De pe catarge-nvelite
În delirul somnului
S-a mai desprins
Înc’ un cuvânt de dor.
Gheața măsoară
Cu nesimțire oarbă
Panglicile grele
Ale orelor de demult.
Pescăruși minusculi
Se-aruncă pe
Somnoroși, fulgi tăcuți și grei
Mângâie asfaltul cald
Pe care am călcat.
Din spatele gratiilor de sticlă
Ochii mei uimiți
Deslușesc povestea nopții.
De pe cerul roșu
S-a dezlipit luna
Și a
Ne-am desprins privirile
Iar pașii ne-au rătăcit.
Mâinile, străine se-împacă
În fiecare zi ca-n prima.
Cuvintele seci ne par și pierdem șirul
Secundelor ce ne-au îngropat.
Am uitat să mai
În luciul lacului târziu
Tăcerea lunii își așterne
Umbra cu degete lungi
Iar lumina îmi vrăjește ochii.
Glasuri șoptite de vreascuri
Se zbat în focul nopții
Înălțând mai presus de stele
Două păpuși și-au încurcat numele
Pe șervețele de lut.
În patru secunde și-au uitat
Și numărul de la pantofi.
Dansează desculțe pe coada motanului
Care le fredonează un imn.
Împiedicându-se de
Năucitor, frunzele toamnei
Au înecat în fuga lor
Și ultimul surâs al soarelui.
Târziul își piaptănă nisipul,
Ascultând un tango expirat,
Iar lumea privește dansul
Din siguranța geamului.
Un
LD