Un înger al dimineții
- Cât de des privești cerul cu stele? Trecuseră câteva minute până să-mi dau seama că întrebarea îmi era adresată. Am tresărit. Trezită parcă dintr-un vis mi-am întors privirea și am văzut că în
ticalosul 4
* ’’ Te-am decupat din întuneric, iubitul meu Hyperion’’ Tocmai mă întorceam de la servici. Afară era aceiași zi plicticoasă, aceleași mașini, același aer infect. Nici
ticalosul 3
Era incredibil cât de mult ținea la mine această fată. Ne cunoșteam de trei ani și în tot acest timp reușisem să păstrăm o legatură emoțională destul de puternică. Am devenit prieteni din prima
ticalosul 2
Un taxi tocmai se oprise lângă mine și cineva de pe bancheta din spate m-a strigat pe nume. - Sebastian, ce ai pățit? Era aceiași voce pe care am auzit-o la telefon câteva minute înainte. - Mă
ticalosul 1
O oră târzie anunța că venise momentul să mă retrag și să părăsesc grupul acelor oameni în compania cărora mă aflam de mai bine de două ore, timp în care votca nu mai contenea să ne ungă gâturile. În
