Poezie
Templul părăsit
2 min lectură·
Mediu
Se nasc lumini amestecate în licoarea serii,
Prin hohote, un fir de fum în templu se ascunde,
Și se va strânge iedera pe marmura durerii
Să ne-amintim de fâlfâirea albă dintre unde...
Și printre stele mișcătoare se îmbată luna,
Și-mprăștiată, noaptea năzdrăvană-n devenire,
Din aripa însângerată se preling întruna
Apusul întristat, pe-un țărm pustiu, apoi iubire ...
Îți amintești? La porțile sculptate din azururi
Ne regăseam ca hoții care fură curcubee,
Coloanele-nfloreau în lujerele zvelte, pururi,
Războinici pașnici se băteau râzând cu orhidee,
În răsărituri sărutând grădini de iriși, vise
Cu fețe reci se risipeau în unde și în ceață,
Cu ochi de foc prindeai în mâini o rază ce-adormise
Învăluită-n zvon de frumusețe și de viață,
Talazurile verzi ne-mbrățișau candid surâsul,
Plecând spre nori, neprețuiți în străluciri răzlețe,
Și se-ntorceau, voioasă ploaie, izbucnind în râsul
De templu sfânt al tinereții fără bătrânețe,
Și zeii aprigi s-au scăldat odată-n marea asta,
S-au ridicat în soare negru, cu corali pe gene,
Împrăștiind mărgeanul și nisipul înspre vasta,
Necruțătoarea veșnicie, și-adormind alene,
Plutind sfios, răcoare răsucită pe altare,
O lacrimă se stinge-n jertfă, elixir de clipe
Din viitor, căzute-n noapte neîndurătoare;
Făclii arzând mistuitor tăcerea ar vrea să țipe,
Și undeva, în liniștea din pietre încolțită,
În suflete adie val de stele căzătoare,
O strălucire ce nu lasă umbre, obosită,
Cutreierând prin timp celest, speranță și candoare.
Cocorii pleacă. Dansu-ncremenește în ruine,
Prin hohote, un fir de fum în templu se ascunde,
Petalele vor troieni altarul cu suspine
Să ne-amintim de fâlfâirea albă dintre unde...
012252
0
AC