Kamma

Ploaia cădea peste umerii ei goi. Încerca să o curățe de păcate. Ea stătea, în nori, cu ochii îndreptați spre nicăieri. Aceeași lumină grea o înconjura din toate părțile. Aceeași nori

Am încercat să-i șoptesc ceva. Sau ea mie…? Nu știu dacă m-a înțeles; nu știu dacă m-a auzit: “Te iubesc… și eu nu îmi înfig ghearele în umerii tăi albi, și acum, calzi…”