Judea Claudiu Horațiu

și ne spargem ochii între scrumiere tacticos în rotocoale toți fugim, aruncând cuvinte, zdrențuind plăcere eu și tu și el ne amăgim. și mai stăm celebri juveți lângă damă fiecare cu sprânceana

trec ghetele mele, arătări în ploaie solitare peste trotuare. nu mai speră ele să nu se înmoaie pân’ la ceasuri de adânci noroaie de ce? de aceeași mână încălțate, pe aceleași membre hai

în fiecare zi, un Dumnezeu trimite o iubire pe pământ, dar unde e speranța lui nu poți să știi deloc. ori e iubire sau doar un consemn și-atunci un troc iți măsluiește inima pe loc și te

sunt trist în gravul meu pământ de viață plin și de colină, într-o speluncă de cuvânt ce iși promite numai vină. o vină,fiindcă o iubesc și alta fiindcă o ador, un sân teribil îl doresc și

a fi tânăr e un lucru frumos. a fi tânăr e poate cel mai frumos lucru. dar cine ne crede? cine ar putea să priceapă firele de păr alb din gândurile noastre.