doar atât. doar noi (surâzând); mirosul
de liniște arsă – el gata fiind să ne sfâșie
respirația, din clipă în clipă – și oceanul de
smoală din privirea portretelor lui tonitza.
că ar fi trebuit să vin să te văd acum ceva vreme, cu mult înainte să cazi la pat (în fine). febra mustește în aer. te mestec din privire. mă ia cu frisoane. îmi vine să-mi aprind o țigară (sau poate
dar uit pur și simplu că e ca și cum aș sta într-o fundătură fără margini în care, firește că mi-aș aștepta sfâșierile cu sufletul la gură.
uit că e ca și cum aș aștepta un sinucigaș să se-ntoarcă
mereu e o zi de mândrie când scormoniți pe dedesubtul
cărnii
pe dedesubtul rădăcinilor celorlalți deși că pe-acolo sunt rănile ce dor
mizați pe imagine dați plus la tot ce ține de oarba
așa mi-l închipui: pătruns cumva de durerile facerii și ale nefacerii. așa, cu fruntea brăzdată prematur de ridurile fluturânde și ademenitoare ale dezastrelor ce pare să le împartă cu mine (bob cu
JK