Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

ceva firesc

1 min lectură·
Mediu
Eventual așa se petrec faptele. Dobândesc un sens anume, ca mai apoi să își găsească un final cu totul și cu totul neașteptat. Deși, pretindem că întreg drumul este cel care are însemnătate, cu toții știm că în adâncimile noastre finalul va fi îndestulător doar dacă este cel dorit. Și dacă el nu este, ne vom mulțumi cu gândul că drumul parcurs este cel ce poartă în spatele său anevoios titlul de învingător. Dar toată această schimbare de viziune presupune mai mult decât resemnare, ea este înzestrată cu o oarecare înțelepciune, aceea de a înțelege că anii plângerii sunt ,de fapt, cei ai trăirii și că ne simțim oameni doar în momentul în care pierdem și ușor murim. Căci răuvoitoare este natura omului pentru ea însăși. Nu voiește a vedea binele decât în momentele când răul nu mai are nicio însemnătate și nicio menire.
001116
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
144
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

JianuElena. “ceva firesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianuelena/proza/14158720/ceva-firesc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.