Proză
Produsul
4 min lectură·
Mediu
NOTÃ: Mesajul, mai bine zis, proza care urmează, nu este gratuită. Cititorii care vor avea plăcerea să o citească sunt invitați de autor să facă o pomenire ( să dea un acatist de pomenire, și mulțumire ) părintelui Cleopa Ilie, într-o biserică română, ortodoxă, în zilele care urmează. Valoarea acatistului este de 1 leu ( 1 RON ). Mesajul se adresează unor creștini de onoare. Cei care au onoare, și nu vor dori să urmeze dorința mea ( a autorului ), sunt invitați să nu citească proza din mesajul de mai jos. Cei care nu au onoare, și o vor citi, fără a da acatistul ( cu valoarea menționată ), să aiba în vedere că vor avea față de mine această datorie, pe lumea de apoi.
Produsul
- Vă dau un Hristos autentic.Lemn de brad. Sculptură, finisaje, furnir.
- Ceva mai deosebit nu aveți?
- Ba da! Cel de colo. De stejar!
- Minuni face?
- Acela nu face. Dar, puțin mai încolo, priviți-l pe cel din lemn afumat! Plânge și sângerează, simultan!
- Noi dorim un Hristos care să facă minuni exterioare Lui!
- Se poate gasi… De exemplu, cel de piatră, de pe raft! Vindecă de blegeală!
- Căutam un Hristos care să sature de foame, măcar o țară întreagă!
- Momentan, nu avem! Puteți comnpleta o comandă, și vom face tot ce ne stă în putință să o onorâm cât mai repede!
- Cât durează până vom intra în posesia acestui model de Hristos?
- O zi, două! Maxim, trei! Cel mult!
- A! Să nu uităm! Sperăm că Hristosul acesta respecta și standardul de calitate ISO 2007! Minuni garantate în orice volum, și oricând, spre totala satisfacție a clientului!
- Evident! Dar numai minuni care satură câte o ntreaga țară înfometată!
- Sperăm că produsul este și ecologic!
- Normal! Minunile pe care le face acest model de Hristos sunt total ecologice!
- Cât petrol consumă?
- Minunile produsului nu consumă petrol deloc!
- Atunci, apă?
- Minunile produsului nu consumă apă deloc!
- ? Atunci, mă rog, ce consumă?
- Produsul nu consumă decât credința clientului!
- Ce este credința?
- Ceva ce aveți, într-o proporție care să facă posibilă minunea, sau nu aveți suficient, sau deloc!
- Mă rog, ce instrument de masură este utilizat pentru măsurarea credinței clienților?
- Instrumentul de măsură utilizat pentru măsurarea credinței clienților, indispensabilă pentru efectuarea minunilor, este chiar Dumnezeul! Acesta este motivul pentru care la prețul de baza al produsului se adaugă o taxa de …, reprezentand bonificații pentru credință!
- Prea scump!
- Mă rog, puteți beneficia de o promoție! Dar nu mai târziu de …!
- Înțelegem! Și dacă la funcțiunile produsului se adaugă și minunea de a vindeca bolile de vedere?
- La prețul de bază al produsului, se adaugă suma de…, reprezentând soft și hard de bază, inclus în valoarea lui Hristos, pentru vindecarea bolilor de vedere!
- Chiar și ale orbilor din naștere?
- Nu. Pentru vindecarea orbilor din naștere, se plătesc soft și drivere, separat.
- Mulțumim! Ne mai gândim! Prețul ni se pare, oricum, exagerat… Să nu uităm, dacă cumpărăm mai mulți Hristoși, de exemplu, doi, prețul per produs scade?
- Pentru doi Hristoși prețul per bucata este de…, adică realizați o economie de… per produs! Pentru mai mulți Hristoși, prețul scade în același raport! La doi Hristoși achiziționați, beneficiați de o licență gratuită pentru minuni referitoare la vindecarea ciungilor și ologilor!
- Ne-am lămurit! Scump, scump… La asemenea prețuri, când se vor vindeca toate suferințele Planetei?
- Prețurile acoperă cu greutate cheltuielile cu materialele, și manoperele simbolice, de producție. Comisioanele percepute de firma noastră sunt modice!
- Oferiți și o perioadă de testare a produsului, înainte de achiziționare?
- Evident! Perioada maximă este de… De asemenea, puteți achiziționa produsul și în rate, prin băncile…
- Mulțumim foarte mult! Good bye, bună-ziua, dasfidania, bonjour, etc…!
- Vă mai așteptăm pe la noi!
- Ai notat tot?
- Da, domnule…
- Crezi că putem scoate pe piață un produs similar, la un preț mai competitiv?
- Da, domnule…
- Te-ai gândit la un nume, pentru el?
- Hristos Bussines Upgrade…
002.616
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 688
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “Produsul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/proza/1743773/produsulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
