Matrix by yourself

MATRIX BY YOURSELF (schiță autobiografică) Matrix-ul cu tine însuți este un joc nevinovat, ca toate jocurile care s-au inventat. Singure. În el poți nu numai să îți pierzi încrederea în toți cei din jur, în tine, să îți pierzi chiar și cheile de la mașină, casă, familia, dar chiar și mintea. Totuși, înainte de a-l descrie, sau ca parte din el, necunoscută decât ție, după părerea ta, imperfectă și ea, stă un motiv literar: scrisesei o poezie. Nevinovată, ca toate poeziile. Se întâmpla în bucătăria aceea afumată, cu o sobă de tablă în colț, un aragaz în celălalt, o masă de lemn între ele, două sau mai multe scaune, și o oglindă pe peretele opus. Mai era ceva? Ce contează. Mai era un om la masă, care fuma. Fuma mult. În fiecare seară. Așa cum fumai și tu. Fuma. Așa cum spuneai, omul scrisese o poezie, într-o stare nedefinită, de neputință, revoltă pe sine, sau pe bucătărie, sau chiar pe lume, important este că se descărca prin ea de neputință, de umilință, de revoltă oarbă, de necunoscută religie, ce rău făcea el acolo în bucătărie, poate doar lui însuși, căci fuma, plângea și scria, cu cuvintele, scria anormal pe o lume normală, dar așa simțea, tu ce simți, aiurea, scrie mai departe, este un preambul la jocul ăsta, scria ceva care a fost inclus mai târziu în autodictare, căci de data asta a scris, sau nu, cu, cu un pix fără cap, cu capul spart, cu pastă albă, a scris cu mâna, mai ales când, mai ales când, dar tu poți interpreta, nu-i așa, nu o face, roagă-te cuiva, ce spunea preotul acela, “ce știi?”, și citește mai departe: “Ochește-n veșnicie, Doamne, Doar în mine! Și ordonă Cu Sfinții toți și Dracul la un loc Cuvântul: Foc!” Data? Este preambulul unui joc. Rațional. Memoria mea? Cred, intactă. Așa că scrie mai departe, scrie cu mâna, da, căci un coș de gunoi te așteaptă, nu pentru că ai fi un gunoi, nici pentru că îți aparține, nu ai avut coș de gunoi niciodată, sau, mă rog, l-a uitat cineva, sau a mai apărut deodată, deși utilizat, cu coji de seminte pe fund, nu analiza, citește mai departe, tu, roagă-te. Așadar, omul tocmai a scris la masă, și citea ce a scris, era o poezie datată, 21 decembrie 1999, și, recitind, privea pe fereastra ușii de la bucătărie, aștepta, când a văzut intrând pe prima ușă, de afară, făcuse chiar gestul de a o închide, dar trecuse prin ea, un fel de babă, aplecată, avea față, și nu avea față, te gândești că avea un ciorap pe față, dar nu avea față, s-a oprit în fața geamului, și te privea, se hâțâia în fața geamului, adică, de ce privea ea acolo, în bucătărie, când nici ochi, nici gură, nici nas, nu avea, dar parcă râdea, sau nu râdea, doar țopăia pe loc, a bătaie de joc, și a demonstrație, și după ce omul a văzut-o bine, ba chiar i se părea că este Săndica, sau bunica, sau cine știe ce nume poate avea un om fără față, deși om nu era, căci nu făcea zgomot, trecuse prin ușă parcă, era o hologramă?, te las pe tine să spui, și apoi a luat-o la dreapta, în casă, pe culoar, batjocoritor, parcă, a plecat spre dreapta cam repede, și omul s-a gândit atunci instantaneu, sunt un abonat al Institutului de Înalte Studii Morale, deși, cauza, asta îmi mai lipsea acum, să alerg după o nălucă, mă rog, dacă vrei tu, o hologramă, să mă apăr de ea, să îmi apăr familia, adică, să zicem, soția și fata, dar se poate generaliza, de vedenia asta, asta îmi lipsea acum, să năvălesc urlând în propria mea casă, urlând “ieși afară!”, nu, stai, și omul a stat pe scaun, și fuma, sau nu mai fuma, memoria, cred, neintactă. Matrix by yourself. Un joc neinteresant. Un joc în care este bine să nu intri. Este bine să rămâi în bucătărie. Pe scaun. Poate continua. Dacă nu te deranjeaza...