Poezie
Pâinea
1 min lectură·
Mediu
Pâinea
Pâinea cea de fiecare
Zi, de-am ști, ce greu se face,
Cum se seamănă și ară, se culege, când se coace,
Cum ajunge pe o masă, rumenită, din cuptoare –
Cum o plouă, o ridică, spic și bob cum cresc în soare,
Cum o bat, și o îndoaie, vântul, stelele, și luna,
Cum pe lan își pune omul, fruntea, ochii, tâmpla, mâna,
Cum ajunge-n casă pâinea, să ne-ntrebe ce ne doare –
Foamea, Doamna noastră pâine!
Foamea, Pâine ziditoare!
De i-am face chiar ei, Foamei, o statuie minunată,
Și ar fi durată-n pâine, până-n zori ar fi mâncată,
Nu e-n lume vreo statuie să fi dat, să fi hrănit,
Cu bucata ei de pâine, vreun nevolnic, vreun lihnit –
De aceea, ție, Foame, de-aș putea să îți ridic
Eu, ologul, eu, nebunul, tot arând și semănând,
Culegând, golind cuptorul, monumentul Pâinii Zilei,
Să îl dau la toți flămânzii, cină, din Cutia Milei,
S-am și eu, măcar o pită, dar în fiecare zi,
Pentru doici, și paralitici, și bătrâni, pentru copii,
Mai bogat aș fi ca Cressus, de un Cezar, mai presus,
Și-aș muri, sătul de zile, să-I duc pită lui Iisus!
001.758
0