Poezie

Scrisoare deschisă adresată inexistentului Dumnezeu

3 min lectură·13 februarie 2007

Mediu

Eu, Doamne Sfinte, te-am plimbat cu mine,

Fără să știu măcar că mai exiști,

Când mi-a fost rău, ți-am dat din mine, bine,

Din lacrima acestor semeni triști –

Fără să știu, te-am internat cu mine

În camere modeste de spital,

Și-am încercat, în cerul fără Tine,

Să-Þi lustruiesc Biroul cel Oval –

Manoperă fără de preț din Tine

S-a cheltuit pe lutul meu falit,

Și-am strâns dobânzi, și datorii divine

Cât nu mai pot, nici veșnic, să achit –

Mă chiar miram ce singur sunt pe lume,

Că nu ești, de știam, Te-aș fi creat

Mai disperat, neputincios, ca mine,

Bolnav de nervi pe lumea unui pat –

Cu Tine jucam tenis în oglindă,

Cu Tine dușul îmi era botez,

Și vrăbii, și cocoși mi-erau colindă,

Așa cum brazii – țineau loc de crez –

Părea că o biserică păgână

Mi-ai ridicat, ca să adorm în pat,

Mi-era rușine să te iau de mână,

Să nu iau de la Tine vreun păcat –

Și tot veneam cu Tine prin spitale,

Și nu știam de ce nu mai am leac,

De ce nu poți, cu dreapta mâinii Tale,

Să însănătoșești întregul veac –

Și nu înțelegeam, ruină, pleavă,

De ce lumina lumii e așa,

De ce o lume stăruie, bolnavă,

În boala ei, și-i place, și o vrea -

Nebunii sunt afară – așa-mi spune

Un fierbător ce a murit demult,

Tu, Doamne, nu făceai nici-o minune,

Căci nu-Þi ceream - și Te-ar fi costat mult –

De-aș fi știut că ești, de bună seamă

Te-aș fi rugat, și ai fi cheltuit

Tot sângele de tată și de mamă

Să-mi fie bine, să fiu tot mai fericit –

Și fericirea-mi ar fi rupt, doar, numai

Petrolul de la gura unui om,

Sau apa, sau materia, sau urma-i

Doar să rostim, noi, oamenii: “Noi vom…”

Știi, Doamne care ești, dar nu există,

Numai odihnă cred că am visat,

O pace-așa… nici veselă, nici tristă,

În care nu mi Te-am imaginat –

Știi, Lumea noastră-atâta-i de frumoasă,

Și noi, nemuritori și înțelepți,

Doar partitura vietii noastre-i falsă,

De-abia când nu mai suntem – suntem drepți –

Ca niște câini, luptăm pe osul vieții –

Ca niște lupi, întindem ambuscade,

Statui, pretindem roadele nobleții,

Pământ, îl înghițim pe cel ce cade –

Știi, Doamne, dăruiește-ne cu gura

Biroului Oval, pătrat de sfânt,

Printre atâtea daruri, și măsura

Unui biet suflet, LIBER, pe pământ –

Știi, Doamne, care nu exiști, există, totuși –

Să mai privim frumoșii tăi nebuni,

Copii eterni, spunând la oameni, totuși:

Ca ghioceii primăverii, să fiți buni…

001.527

Despre aceasta lucrare

Autor: Jianu Liviu-Florian
Tip: Poezie
Cuvinte: 432
Citire: 3 min
Versuri: 65
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Scrisoare deschisă adresată inexistentului Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/231574/scrisoare-deschisa-adresata-inexistentului-dumnezeu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.