Poezie
De ce pleacă tinerii din țară?
2 min lectură·
Mediu
De ce pleacă tinerii din țară
De sclav, iobag - întodeauna e nevoie !
Că-i rob prin rang, sau este prin salariu!
Economia țării este un acvariu
În care viața chiar, e iluzorie!
Economia Lumii e o haită
În care cel puternic mai plătește
Același sclav, să urce încă-o treaptă !
Peștele mare-înghite micul pește!
De ce nu merg cei tineri în Sahara?
De ce nu merg cei tineri în Zimbawve?
E mai bogată la bogați, otava!
O viață au, și vor să strige: Ave!
Arenă-i Lumea: și gladiatorii
Se luptă pentru mâine și odrasle!
Nu caută mai puțin, și cele caste,
Ci gustul și mirajele comorii!
Și de-ar avea putere, cine oare
De ea s-ar lepăda și-ar flămânzi,
Decât acești creștini cu gura mare,
Ce se mănâncă-n fiecare zi?
În țară ce să facă? Să nu aibă
Nici slujbă, nici familie, nici copii?
Nici consolarea unui tras la șaibă,
Ci circul fascinantei Românii?
De aia pleacă! Fiindcă nu mai este
Un loc de muncă și de viață pentru toți!
Că-n țară toți sunt precupeți și precupețe,
Dansând ca ursu-n iarmaroc, la hoți!
De aia pleacă! Nu că n-au credință,
De n-am avea-o unul, am simți
Că Dumnezeu este cu noi de-o ființă,
Că ne-a dat minte spre a cântări!
Dar viața-i mai puternică ca tine +
Când vezi că n-ai, că n-ai, că n-ai, că n-ai,
Și-ai vrea și tu, nerod, un pic de bine,
Și încă-un pic - nu foame pe vătrai!
Nu au vocație pentru martiraje,
Nu au credință pentru kamikaze,
Căci fără bani, cresc morții în tiraje
Căci fără bani, sunt morți! nu numai loaze!
De sclav, iobag - întotdeauna e nevoie,
Și nici n-am fost noi, robii, prea bogați
pe nici-un timp ce gâtul ne-încovoaie,
Mai sunt săracii, la nevoie - frați ?
Dar frații noștri, oare, ce fac, frații?
Noi între noi ne concurăm de zor,
Să săturăm, cu muncile, bogații!
Bogații au controlul prin ban chior!
Și Raiul nu mai e demult în altă lume,
E chiar aici, pe-un răstignit Pământ,
În care un Salariu-i tot ce-i Sfânt,
Mai bine-un număr de arginți, decât un nume,
Căci Viața, totuși, nu e un Mormânt!
001.528
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 360
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 54
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “De ce pleacă tinerii din țară?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/224270/de-ce-pleaca-tinerii-din-taraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
