Poezie

Deșertăciunii mele

1 min lectură·12 octombrie 2006

Mediu

Deșertăciunii mele

Deșertăciunii mele, Doamne, să nu-i spui,

Că nu-i de trebuință nimănui,

Că numai rupe din iubirea ta

Mai mult ca pâinea cea de fiecare zi, și dragostea –

Să nu îi spui că are chip de câine,

Doar latră, mușcă, pentru ziua cea de azi, și mâine –

Să nu îi spui că-și apără în haită dreptul ei,

De a se bucura de toate câte-n viață poți să iei –

Să nu îi spui că suflet nu mai are de pe când

A învățat mai mult - ca să îl uite mai curând pe cel plăpând –

A învățat mai mult - să fugă de nevoi și sărăcie,

Nu să slujească celui nevoiaș, ci să Îți ceară tot mai multe, Þie –

Să nu îi spui că mai presus de Tine, chiar, se pune,

Că nu mai are Dumnezeu, nici taine, nici prisos, nici rugăciune,

Să nu îi spui că nu mai e demult copil,

Ci suflet împietrit de tragi-comic figurant de vodevil -

Să nu îi spui: dă-i doar un colț în veșnicie

Þărână în Împărăția Ta, să fie…

001.358

Jianu Liviu-Florian. “Deșertăciunii mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/208271/desertaciunii-mele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.