Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Care păcat?

2 min lectură·
Mediu
Care păcat?
mottoȘ \"Despre Sfântul Visarion s-a zis: Odată toți frații erau strânși în biserică la rugăciune. Starețul s-a apropiat de unul dintre ei care păcătuise și i-a poruncit să iasă din biserică. Monahul s-a îndreptat supus și umilit către ieșire, iar Visarion i-a urmat lui zicând: \"Păcatul lui l-am făcut și eu!\"\"
Care păcat? Noi nu avem păcate,
De libertate noi am fost născuți,
Și mama noastră este libertate,
Și tata – libertate la cei mulți –
Care păcat? Noi n-avem rădăcină,
Suntem copaci cu frunzele în cer,
Noi nu avem nici-un păcat, nici vină,
Suntem o turmă fără de oier –
Care păcat? Ce stranie relicvă
Pe lumea cea frumoasă ne aduci!
Păcatul, poate, e la tine-n tigvă,
Tu ești păcatul cuibului de cuci –
Care păcat? Noi nu avem păcate,
E un cuvânt ce n-are înțeles,
Căutați-l în biserică, că poate
Doar ea, păcate, are, pe ales –
Care păcat? Iar dogme, iar restricții?
Când suntem pregătiți să roadem tot,
Þiței, ocean, în libertatea minții
A celor care liberi sunt, și pot?
Care păcat? Ce goală odisee,
Să tot repeți ce nici măcar nu știi,
Lasați-ne, duceți-vă-n Egee,
Căci sunteți morți, voi, robii lui, de vii –
Care păcat? Ce mare-i Universul,
Și ce frumos este pământul tot,
Lăsați-ne în libertate versul
Fără păcat, noi suntem cei ce pot!
Care păcat? Ce moaște putrezite
Ne tot plimbați prin minte, și la nas,
Noi suntem liberi, fără de ispite,
Că din păcat, atât ne-a mai rămas
Care păcat? Ce fruct oprit? Ce lume
Din care n-avem dreptul să gustăm?
Ce judecată? Dumnezeu? Ce hume?
Tovarăși! Suntem liberi? Să votăm!
Prin vot deschis și liber, să fim zeii
Care, conduși de altul, se conduc,
Care păcat? Lasați-ne cu zmeii,
Cu tot priveghiul vostru cel caduc –
Care păcat? Noi suntem Dumnezeii…
001.274
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
302
Citire
2 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Care păcat?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/205041/care-pacat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.