Poezie

Credința mea

1 min lectură·31 august 2006

Mediu

Credința mea

Credința-mi care nu mai e credință,

Þi-o dăruiesc în picăturile-mi de ființă,

Credința mea, cerșită cheltuială,

E ființa-mi aburind pe masa goală –

Și ca o azimă, ca pâinea mult dorită,

Credința mi-este postul fără pită,

Credința mi-este apa fără gură,

Și cerul gurii-n cuminecătură –

Credința ești tu, Doamne, chit în care

Doar rugăciunea am, ca lumânare,

Doar sufletul, ofrandă pentru pești,

Doar sfinții, mărturiile că ești

În orice gângurit al unui gând -

Credința mea, un sfânt lăsat la rând

În locul meu, să cumpere din taină

Cu sufletu-i, smerenia-mi fără haină –

Credința mea, pomelnicul ce știu

Cu duhul unui preot să îl scriu

În zori de zi, și sufletele sorb

Binețea lui, ca inima de orb –

Credința mea, să răstignesc cuvinte

Cu nervii mei, bolnavi de-atâta minte,

Adulmecând în spasmul lor un bine,

Un Început din vene, de la Tine…

001.298

Jianu Liviu-Florian. “Credința mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/201376/credinta-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.