Poezie
Mâinile cele mai frumoase de pe lume
basm
3 min lectură·
Mediu
Mâinile cele mai frumoase de pe lume
basm dedicate părintelui Ilarion Felea
A fost odată un sobor de înțelepți,
Ce se știau prea dăruiți de Dumnezeu, și drepți.
Ei cunoșteau mai mult decât se poate spune,
Și-aveau în minte, și în suflet, și-n salariile lor,o, ce minune,
cele mai multe cifre zero de pe lume.
Din bunătatea lor, ca niște înțelepți care erau,
În cel mai mare lux se îmbrăcau.
Și fiecare-avea nu doar o vilă cu piscină, ci, de s-ar putea, zeci, sute,
La mare, în pustie, dealuri, plaje, dormitoare, sau planetele private de la munte –
Ca să se plimbe și din mintea lor să scapere lumini
Aveau la scară, fiecare, cele mai vestite mărci de avioane, iahturi, carduri, mega-înțelept calculatoare călătoare, celulare și mașini.
În companii prospere erau membrii de onoare,
Și nu avea înțelepciunea lor în univers, hotare…
Într-o prea fericită zi, s-au adunat la sfat,
Și unul dintre ei a întrebat:
Părinți prea înțelepți, nu îmi dă pace de mai multă vreme o-ntrebare:
Unde să fie cele mai frumoase mâini care trăiesc sub soare?
Ce simplu! Au râs înțeleptii toți pe săturate.
Cele mai frumoase mâini din lume nu sunt doar curate:
Sunt mângâiate cu săpunuri scumpe și-alifii,
Manichiurate cu soluții sidefii –
Pilite, îngrijite, stau în puf,
Și nu cunosc nici frigul de pe lume, nici strădanie, nici cel mai mic bănuț din univers ca milă,nici zăduf…
Atunci, sfinți înțelepți, ce-ar fi să facem un concurs, un prea-cucernic bal,
Să premiem aceste mâini care pe lume n-au egal?
Îndată, vestitori și olăcari,
Și din mass-media, cei mai strașnici lăutari,
Strigat-au hotărârea înțelepților cei mari:
Și dame, și bărbați din țări îndepărtate
Venit-au la palat, cu mâinile profund manichiurate, parfumate,
S-aleagă înțeleptii tainicelor case,
Din lume, cele mai neprihănite mâini, și mai frumoase…
Venit-au cu inele de-aur, de argint, și pietre scumpe,
De înțelepte premii și ovații, cu zerouri multe, să se umple…
Dar s-a-ntâmplat, prin nu se știe care socoteală,
Să dea prea bunul Dumnezeu în toată strălucirea lor o biată boală;
Și juriul înțelept căzu la pat, și în zadar striga:
Vai, cine-mi dă și mie un pahar cu apă,
Cine-mi dă un hap,
Că nu mă pot scula!?
Zadarnic toți strigau după o mână de-ajutor,
Căci toate mâinile-ngrijite și sulemenite se temeau să îi ajute
Să nu ia
Din barba lor
Vreun terorist microb molipsitor…
Sau, și mai rău
Să nu se murdărească,
Să-și piardă lacul, puful, egoismul și parfumul,
Cu vreo îngrozitoare mostră de sudoare, mai lumească…
Și în cumplita pacoste și frică,
Veni trecând încet
Pe lângă patul fiecărui înțelept,
O biată bătrânică.
Cu mâinile-i zbârcite și tremurătoare,
Le-aduse câte un pahar cu apă, pentru marea fierbințeală,
Căte un medicament,
Un pansament,
O mângâiere și o alinare…
ba, le mai duse prea puternicilor înțelepți și câte-o biată oală…
Vai, bine-a fost!
Au exclamat toți înțelepții
(care aveau pe lume, în zerouri, cel mai mare preț de cost)
Aceste mâini care ne-au ajutat sunt parcă cele mai frumoase de pe lume!
Așa e!
Zis-au toți.
Aceste mâini care ajută sunt cele mai frumoase mâini din lume!
Ia spune, bătrânico, ai un nume?
Dar ea plecase.
Și înțelepții mult s-au bucurat
Și s-au bătut și s-au certat
Căruia dintre ei i se cuvine premiul pentru mâinile din lume
cele mai frumoase…
Și se mai ceartă și se bat și-acum
Căci din înțelepciunea lor se trag
Cele mai păcătoase, travestite în trupești minuni, iar nicidecum dumnezeiești, foloase…
001.665
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 574
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 77
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “Mâinile cele mai frumoase de pe lume.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/199845/mainile-cele-mai-frumoase-de-pe-lumeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
