Poezie

Fetița mea

1 min lectură·29 noiembrie 2007

Mediu

Fetița mea

Eu cred în Dumnezeu când mă strigi: “tata!”

Și tata, obosit, bolnav, se scoală,

Ca o relicvă vie dintr-o școală,

Să-și mai ajute, încă-odată, fata –

Și nici nu vede bine, nici nu știe

La noua întrebare să răspundă –

Și-ar vrea și în grădină să se-ascundă,

Și călăuză-n lume, să îi fie –

Așa se luptă nervii goi, în mine –

Copilului să-i dea o mângâiere –

Dar nu mai am răbdare și putere,

Fetițo, să-ți răspund, cum se cuvine–

Și vine clipa-n care “tata!” vei striga -

Demult îți voi fi dat ce nu mai sunt -

Dar chiar și prelungire de pământ,

Tot te voi sprijini, fetița mea…

29 noiembrie 2007

002.143

Jianu Liviu-Florian. “Fetița mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1756026/fetita-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.