Poezie

Priveghi cu Bunicul

2 min lectură·27 august 2007

Mediu

Priveghi cu Bunicul

Eu nu știu cum te cheamă, și-ți spun Doamne –

Tu-ți pui trompeta la ureche, și asculți –

Dar nu pricepi nimic, căci sunt prea mulți

Cei ce se-ascultă, compunând doar larme –

Cu o tichie de lâniță-n cap, căutând un gând,

Bastonu-ți tremură în mână, și te-apropii

De un Eden pustiu, foșnind de rochii

De amintiri, o rugăciune, croșetând -

Din când în când, un vânt te trece, și îl tragi -

Nu mai ajungi în sanctuar, te uzi pe tine,

Și existența ți se scurge din nădragi,

Iar îngerii, amușinându-ți voia, spun: “E bine!”

Atâția oameni ai ca fii, și toți, în jur,

Munciți sunt de povara moștenirii tale,

De n-ai ceva de dat, ți-ar da, măcar, “bonjour”?

Așa, cu ochi evlavioși, se țin, si ei, de șale –

Ceva ma bun ca tine, nu-i, așa ai programat –

Pe vremea când ordinator era tot universul,

Acum, mașinăria ta de calculat s-a spart,

Și ecuația existenței tale e chiar mersul –

Și eu, ca tine sunt – un moș carcasă care

Mai are numai viața-n dânsul, ca fitil,

Mult prea meschin și econom, să fiu în stare

Nu lumânare să-ți aprind – ci, doar, să fiu copil –

Bunicule! Ce mai putere-aveam odată!

Cum îi duceam pe toți în spate, ce-am ajuns!

Þi-as povesti cum am iubit odată-o fată…

Dar dormi demult, iubind întreaga lume, pe ascuns…

001.670

Jianu Liviu-Florian. “Priveghi cu Bunicul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1741398/priveghi-cu-bunicul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.