Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Șapte bani de nichel

1 min lectură·
Mediu
Șapte bani de nichel
Am strâns în palmă șapte bani de fier;
Șapte monezi de nichel sunătoare,
Un rest mărunt la o factura mare,
Și m-am gândit să-i pun comoară-n cer –
Într-o biserică, să îi aduc în dar,
La sfinții care-mpodobesc pereții,
Să îi însenineze darul meu, măcar
Cât îi dezmiardă zorii dimineții –
Pe drum, am întâlnit doi cerșetori:
Priveau flămânzi mâncarea din vitrină,
Și-am strâns în palmă bieții sunători,
Și nu le-am dat nimic, roșind de vină –
Pe trotuar, cerșea cu glas zdrobit
O fată ce bătea mătănii-n stradă,
Am strâns în mână banii și-am pășit
Nesimțitor la biata ei corvoadă –
Și fiecărui om ce mi-a cerut
N-am dat nimic. Și-am mers spre templu-n care
Nimic pe lume sfinții n-au avut:
Nici hrană,casă,straie – doar răbdare,
Și-atâta dragoste și rugă la Iisus,
Că le părea chiar iadul – paradisul
În care îl urmau pe Cel de Sus,
Și doar Lumina Lui – le era visul –
Dar ajungând la ușă era-nchisă –
Flămând, am cumpărat o pâine, și-am mâncat –
Mâncam plângând, căci mie eu mi-am dat
Îmbucătura sfinților promisă –
Și visul cerșetorilor – furat…
21 martie 2006
001.788
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
194
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Șapte bani de nichel.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/172454/sapte-bani-de-nichel

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.