Jurnal
Dumnezeu este mare
3 min lectură·
Mediu
Dumnezeu este mare
O mamă s-a îmbolnăvit de zona zoster. Zona era localizată la ochi, nas și față. Durerea a fost cumplită. A fost nevoie de internare.
Un singur medic a fost de găsit în tot spitalul de boli de piele. Ceilalți erau plecați la un Congres de Medicină. Medicul a rămas cu un întreg spital pe cap. Dar Dumnezeu este mare. Ce nu reușea să facă medicul, face Dumnezeu. Pe gratis.
În toaleta comună dintre saloane, robinetul nu se putea opri niciodată. Spitalul avea instalator plătit. Avea și manager de spital. La mijloc era o garnitură. Pentru care nu s-a găsit timp. Dar Dumnezeu e mare. Un primar a vrut să faca din banii publici fântâni arteziene în centrul orașului. Apa a fost oprită, și robinetul nu a mai curs. Dumnezeu este mare.Pe gratis.
Scaunul toaletei curgea într-una. Un miros fetid emana și din toaletă, din această cauză. Nu puteai să mergi la toaletă, fără să iei pe tălpi mireasma de urină sau excremente. Era nevoie de o mână de ciment, și o mână de meseriaș care să o pună, în jurul scaunului de la wc. Dar, așa cum spuneam, apa a fost oprită, din cauza primarului care visa fântâni arteziene în centrul orașului. Dumnezeu este mare.Pe gratis.
Prin plafoanele mucegăite, se infiltra apa de la etajele superiuoare. Dar apa a fost oprită. Din aceleași binecuvantate motive. Dumnezeu este mare.Pe gratis.
Unele infirmiere intrau vijelios în saloane, și strigau ca un Kapo de lagăr: Cutare! ( numele…) Urma lista de învinuiri. Pacienții erau niște băbuțe care tremurau de frig, foame, și boală, în saloane. Erau acuzate că le-a căzut vreo bucată de vată pe jos. După masă, farfuriile rămâneau neridicate ore în șir. Spitalul avea și manager, și medici. Toți erau plecați la Congrese de Medicină. Unul singur nu se putea ocupa de toate. Să aducem slavă lui Dumnezeu. Le aranja el, așa cum se putea, pe toate.Pe gratis.
Nici brancardierii, nici asistenții, nu erau îndeajuns. În plus, mulți dintre ei urmau să plece la Curubești. Să protesteze pentru mărirea salariilor. Pentru care merite? Dumnezeu știe! Dumnezeu este mare! Pe gratis.
Mama era pensionară. A plătit o viață întreagă asistența de spitalizare. Precum toți din familia ei, azi salariați, printr-o minune dumnezeiască. La internare, i s-a spus că spitalul nu are medicamante pentru boala ei. Să și le cumpere pe banii ei. Și le-a cumpărat. După două zile, i s-a spus că medicamentele cumpărate pentru două săptămâni s-au terminat. Să mai cumpere.A mai cumpărat. Pe toate Dumnezeu le descurcă pentru binele oamenilor. Dumnezeu este mare!Pe gratis.
Scriu degeaba. Nu mă plătește nimeni. Nu mă citește nimeni. Nu ia nimeni nici-o măsură. Nu sunt bani. Dacă acum nu răspunde pentru nimic, nimeni, credeți că va răspunde cineva când vor exista mai mulți bani? Vă înșelați. Dumnezeu lucrează pe gratis! Dumnezeu este mare!
002.037
0
