Proză
O, ce noapte întunecată.
Despre întunericul din Donețk și de vechile cântece rusești, dar transformat într-o voce poetică ce amestecă lamentația și rezistența.
1 min lectură·
Mediu
O, ce noapte întunecată,
substația arde, umbrele cântă,
Donețkul s-a stins ca o stea rănită,
iar Rusia bâjbâie în bezna sa.
Vântul aduce ecouri de clopot,
dronele dansează ca duhuri negre,
iar orașele cad în tăcere,
păzite doar de foc și fum.
O, cântec străvechi, cântă durerea,
cântă lumina ce lipsește din case,
cântă speranța ce nu se frânge,
chiar când cerul se rupe în două.
Și din Kiev până la granițe,
se ridică un cor de umbre și flăcări:
„Nu veți opri lumina din oameni,
nu veți închide cântul din inimi.”
00248
0