Poezie
aproape de mine
1 min lectură·
Mediu
mi-a spus cineva să scriu despre mine
despre turnul aproape de fildeș
cu porumbei crescuți la ferestre
plătit în rate
câte 100 grame de sânge pe lună
timp de vreo 20 de ani
despre liniștea serilor aproape întreagă
când timpul uită să existe
despre indiferența zilelor de luni
aproape la fel ca a celor de marți
despre atâtea și atâtea lucruri
aproape normale
despre mine însă
nu e nimic de scris
aproape că mă uit
001543
0
