Poezii

Da, iubim Și nici nu știm, Ce fel de piatră E asta, ce ne latră Orele, zilele, viețile Ne mușcă tristețile, Ne roade diminețile. Pietroi câinesc, ce ne loviși Mai dă-l incolo

A doua seară sufocată de absența ta. Voi număra în gând, și tare, Până când, Nu vor mai fi numere să număr Nici seri să le sufoc Cu lipsa și nelipsa ta. Și poate nici vei ști vreodată. Dar

Azi, acum, între ochiul stupid și marea uitată Nimic nu se mai poate iubi. Un sincer și vast regret repetabil Împroașcă o masca înțepenită de timp. Mai am oare vreme să plâng însetată?